Tipuri de perle

01 noiembrie 2014

Gratie flexibilitatii si frumusetii lor fara varsta, perlele s-au bucurat mereu de aprecierea cumparatorilor din intreaga lume. Cele mai importante criterii de diferentiere intre perle sunt habitatul in care s-au format acestea ( in apa dulce sau in apa sarata ) si cum s-au format ele ( daca sunt naturale sau de cultura ). Perlele de apa sarata provin de la stridiile din oceane, mari si golfuri. De obicei sunt de calitate superioara si mai scumpe decat perlele de apa dulce. Acestea din urma se gasesc in moluste din rauri, lacuri si iazuri. Sunt in general, mai neregulate si au forme variate decat cele de apa sarata. Pasiunea oamenilor pentru perle a dus la reducerea drastica a numarului de perle naturale existente in lume. Perlele naturale sunt acum foarte scumpe. Pe masura ce resursele de perle naturale se imputinau, a devenit absolut necesara producerea unor perle de cultura care sa aiba preturi accesibile. Japonezii au eleborat primii un procedeu sigur, prin care mantaua ( membrana exterioara ) a unei stridii de apa sarata de trei ani este deschisa si sunt implantate 1 pana la 20 de boabe de sidef. Bobul de sidef, numit si nucleu, irita stridia, care, pentru a-l izola, depune pe el sidef, creand o perla. In perlele de cultura nucleul este mai mare, pentru ca timpul necesar formarii unei perle sa se reduca – formarea unui singur milimetru de sidef dureaza trei ani.